Lisabona 2013

Ziua 1

Imediat ce am ieșit din aeroport, deși știam ca exista varianta cu autobuzul ca de fiecare data, evident ca ne-am înfipt direct în primul chiosc cu informații să vedem cum ajungem la hotel. Cam degeaba, pentru ca stația de autobuz era exact la ieșire, la 20 m de chioșcul de informații. Oricum, am luat și o harta a orașului, deci să zicem ok.

Șoferul autobuzului a fost o idee prea simpatic, Monica s-a apucat să îl întrebe lucruri iar el s-a apucat să explice foaaarte pe larg tot, cu o coada de vreo 20 de oameni în spate. I-am făcut un semn discret Monicăi să o tăiem mai rapid ca ma simțeam jenat, așa ca în sfârșit ne-am așezat pe scaune. Prima impresie - oraș turistic, frumos, trotuare cu înflorituri pe ele :) Basic dar asta mi-a rămas în cap din călătoria cu autobuzul.

Hotel, recepționerul cu o ușoara tenta de figura de autist, dar incredibil de volubil și îndrăzneț, n-a putut să ne ajute cu checkinul în hotel care se facea la ora 2 deci în circa 4-5 ore, dar ne-a trasat un prim itinerariu pana la mai înainte menționatul checkin, neuitând să zică la sfârșit ceva de tipul "now go to work! ;) ;)" Okay. Traseul respectiv fiind să o luam înainte pe Avenida de Liberdade pana ajungem la piața Marques de Pombal, în susul căreia vom găsi o priveliște minunata.

N-a fost chiar așa de minunata, sincer nu cred ca fusese de prea putina vreme pe acolo să verifice minunăția pri velistei, dar oricum trebuia văzuta, așadar ok. Deasupra fiind gradina Amaliei Rodriguez. Nu știu dacă ea se plimbase prin ea la un moment dat sau a fost creata postum, dar am reținut.

Primele poze.

După ce am terminat cu priveliștea, am coborât înapoi în piața, unde, foarte convenabil era și centrul de autobuze de sightseeing. L-am luat pe cel mai scurt pana la stația 8, în centrul vechi, unde am luat un wrap cu carne de ton (carnea leitmotiv a mea în decursul călătoriei) și am făcut poze într-o zona de belvedere de la 10 m de stație unde erau evident destul de mulți turiști, un nene care cânta la chitara foarte foarte bine, cu muzicuța cu tot. Muzicieni din ăștia, urmând să aflu, fiind peste tot, și cu precădere în localurile de mâncat, unde în general se pare ca se încasează cel mai bine.

Castel Sao Jorge era la o aruncătura de bat, deci hai și acolo. Foarte frumos, așezat fix pe vârful dealului, niște priveliști foarte largi, grădini mari, grupate în terase. Făcut poze, prostit puțin, primii romani întâlniți pe acolo. Am vizitat și muzeul dinauntru, ma așteptam la mai multe dar pana la urma suficient de dotat ca să nu regret intrarea și statul 5 minute în el. Cu un gift shop la final, normal. După muzeu ne-am urcat și pe ziduri puțin, foarte foarte cald pentru ca nu era umbra deloc evident, și ne-am uitat și la un fel de expoziție cu pasări vii de prada din interiorul castelului, cu care iți puteai face și poze. Bufnite foarte foarte simpatice, un uliu, și încă câteva. Monica foarte extaziata de bufnitele alea doua, care își roteau capul complet încontinuu. Destul de amuzant.

Ieșit, nimerit într-o biserica destul de mare, logat pe foursquare și făcut checkin acolo (mai mult ca test să vad cât îmi consuma 3g-ul, a rezultat 2.9M, uriaș).

Masa de prânz într-un local pe nume Ruca, care arata ca o bucătărie de afară, dar inauntru aveau AC iar mâncarea a fost foarte buna, așa încât am ieșit bine dispuși și am plecat mai departe către:

Praca do Comercio - o piața absolut imensa, străjuita pe o parte de un fel de arc de triumf, în partea opusa de malul râului/marei iar în parți de 2 fațade identice cu terase unde se putea manca. Copaci zero, doar pavimentul alb și statuia neagra. Am mers instantaneu la zona cu apa din cauza căldurii, fetele și-au băgat picioarele în apa, iar eu după 2 minute de stat în soare m-am retras la cea mai apropiata umbra de locul ala.

Ne-am oprit la una dintre terasele de pe-acolo.

Deja trecuse serios de ora doua așa încât hai înapoi la hotel, am luat autobuzul (sightseeing, acelasi de dimineața) și pe traseu către hotel am remarcat casa cu fațada de diamante (în fapt erau niște ieșituri conice de ciment pe toată fațada) care avea ferestre cu o tâmplărie foarte interesanta (art nouveau dacă ar fi să ghicesc) și acoperite cu picturi, toate. Am mai remarcat și o intrare de biserica extrem de elaborata, n-am intrat inauntru ca să vedem ce și cum totuși, vroiam să ajungem la hotel.

Ajuns la hotel, intrat în camere, foarte foarte mișto, ieșit să cautam un loc de luat cina, am trecut prin seria lor de piețe din zona centrala, foarte frumos, trotuarele construite din piatra cubica lucioasa care s-a aranjat manual acolo, 90% sigur de asta. Se simte foarte bine la picior, dar îmi imaginez ca nu ar funcționa într-o țara în care exista gheata și zăpada, toată zona transformându-se într un patinoar în cazul asta. Remarcat un hotel/casino poate cu o gradina cu palmieri uriași pe fațada, un fel de mini Las Vegas și clădirea cu Starbucks, foarte foarte interesanta ca stil, cu 2 uși absolut uriașe și rotunde la intrare. Sigur, sorginte maura pe undeva.  Se pare ca e mai complicat de atat: de fapt e o  Romantic recreation of the exuberant Manueline style. Incepe sa imi placa romanticismul .

Masa am luat-o la unul din zecile de localuri de pe străduțele adiacente piețelor amintite, am nimerit la o terasa care avea vecin cel mai strâmt gang posibil - dar prin care la un moment dat, în timpul mesei, un nene a ținut extrem de tare să își strecoare camionul. Vreme de 5 minute ne-am tot uitat la manevrele lui, dimensiunea era cu 10 cm mai mica decât lățimea gangului, iar predicția mea ca o să își rașcheteze la un moment dat mașina s-a adeverit, nu înainte să ne umple de fum.

Ieșit de la masa, intrat într-un supermarket pentru luat fructe, dar rămas acolo pentru ca SURPRIZA! de fapt era un gift shop pentru turiști cu un milion de plăcute din tabla care aveau sloganuri pe ele gen Keep Calm and nu știu ce, dar mai variate decât asta. Mi-a plăcut una pe care scria Stay On Track și avea desenata o caseta pe ea.

Deja noapte, hai să stăm pe o banca, prima dintre ele a fost greșita întrucât unul dintre mulții cerșetori de pe Avenido de Liberdad tocmai se spăla a-la-nude în fântâna din spatele nostru; a doua mai ok, am remarcat feature-ul HTC Zoe care pe telefonul lui Mădă combina mai multe poze într-un fel de film interactiv - și din care a tot făcut filmulețe pe parcurs și pe care sper să le facem rost la un moment dat de la ei, în format avi, cumva.

Înapoi la hotel, somn, căzut lat.

Ziua 2

Trezit la o ora rezonabila de data asta, în jur de 7. Camera de hotel, deși standard, prin detalii e clar de ce e de 4 stele:

- aerul condiționat merge încontinuu, angajații au grija să ii dea drumul cât nu ești acolo ca atunci când ajungi să fie răcoare deja

- pe masa un fierbator/ceainic de care o să ne luam și noi, cu 2 cești biscuiți, zahar, ceai și cafea lângă el

- bombonele și hârtiuțe cu "sweet dreams" pe noptiere (lol dar..)

- gel de dus yves rocher - se pare ca o marca buna - în baie

- pat făcut, curățenie și împăturit de haine în lipsa noastră (aici prevăd puțin în viitor)

Bun, odată trezit amândoi și hlizit nițel cu Moni, am plecat la micul dejun, un fel de piatra filozofala a fiecărei vacante pentru mine. Îmi place mult de tot să mănânc serios în prima masa a zilei și ocazia asta nu apare decât în momentele astea pentru ca e complicat să iți pregătești tu de capul tău acasă ceva atât de complex precum omleta plus felii de brânza plus ceai plus fructe feliate plus croissant plus prăjitura cu nuci în fiecare dimineața.

Deci profitam cât se poate. Am exagerat o idee cu omleta, care, ca de fiecare data în hoteluri, nu e buna. Nu știu de ce, unul din misterele vieții.

Planul pentru ziua asta a fost așa: luat sightseeing bus ( varianta cea mai rapida, deși o idee prea standard pentru niște turiști atât de nonconformiști ca noi - de vizitat Lisabona) și plimbat pana la Guincho.

Apoi luat sightseeing bus doi și plimbat prin cealaltă parte a orasului. Apoi mâncat și plimbat prin centru I guess.

În mare parte am respectat programul. Primul bus era o călătorie de 2 ore, deci destul de mult, călătoria s-a petrecut pe un traseu de pe malul râului Tejo (o mare de fapt) și din motivul asta a fost mult mai răcoare și plăcut de stat în autobuz. Noi ne-am cremuit bine și am fost mult mai relaxat decât în ziua anterioara cu statul în soare.

Am remarcat așa: atmosfera de cartier destul de similara cu ce e pe la noi.

Mașini scumpe dar și o mulțime de mașini ieftine, foarte mulți cerșetori și foarte multe clădiri în paragina. Nu îmi dau seama cât mai bine sau cât mai prost trăiesc ei comparativ cu noi, dar pare similar. Deci m-am simțit foarte familiar cu ce se întâmpla la ei.

Oamenii foarte draguți, dar cu cunoștințe proaste de engleza (șoferul busului, săracul, nu știa să răspundă decât la o singura propoziție orice îl întrebai: de ce nu putem să oprim în Cascais - răspuns: pentru ca e blocat) iar în zonele cu terase și restaurante - foarte foarte agresivi cu cei care treceau ca să mănânci la ei. Exact ca în Turcia. Oraș turistic clar.

Bulevardul lor principal, Avenido De Liberdad, e o combinație de Magheru plus Kiseleff. Foarte pitoresc cu o zona verde subțire pe o parte și pe alta a străzii, dar mult mai lat decât Kiseleff (2 trotuare la fel de late cel puțin ca cel de la noi, plus zona de magazine de pe Magheru). Bineînțeles mărcile scumpe acolo clar. Prada, Louis Vuitton Massimo Dutti, etc. Diferența fiind totuși faptul ca aici e pustiu fata de noi. La noi colcăie trotuarul ala de oameni, chiar și Kiseleff, aici foarte putini. Pe de alta parte, având trotuarele alea atât de late și zona verde intre ele, seara la fiecare terasa plasata acolo sunt live bands pe alese.

Clienți mai rar totuși, poate ca nu au tradiția noastră în a ieși la bere (o chestie care nu ii prea ajuta să iasă din criza) dar genul muzical e pe alese. Fără rahaturi totuși, n-am depistat decât muzica "buna", într-o parte pop rock, în alta jazz, în a 3-a mi s-a părut ca suna a coverband Doors. Foarte plăcut, etc.

Revenind la sightseeing bus, e foarte potrivit ca să iți faci o imagine de ansamblu asupra unui oraș, dar nu te lăsa să aprofundezi nimic. De departe cea mai mișto chestie pe care am văzut-o au fost graffitiurile/picturile desenate pe TOATĂ fațada clădirilor în 2-3 cazuri. Nu numai ca desene foarte bune, dar chestia cu fațade complet desenate - impresionant. N-am apucat să le și pozez pentru ca le-am văzut doar din fuga autobuzului, dar sper să le găsesc pe internet. Am găsit câteva:

Revenind încă o data la călătoria cu autobuzul, am ieșit din Lisabona pe sub un pod absolut imens făcut de cei care au făcut și podul din SF (am aflat), am trecut prin Estoril, un fel de Cannes al lor care și-a pierdut patina de lux din perioada în care funcționa circuitul de F1 și în mijlocul căruia trona cel mai mare cazino din Europa se pare, care arata acum ca ieșit din Stalker: oarecum părăsit, fără mulțimea de mașini scumpe pe care te-ai aștepta să o vezi lângă așa ceva, cam murdar, dar cu o gradina imensa în fata, ceva similar cu Las Vegas îmi imaginez, la scara.

Apoi Cascais, stațiunea lor de stat la plaja, foarte multa lume, foarte multe mașini vechi (se pare ca trendul cu mașinile vechi o să prindă serios amploare după ce vad - adică o să fie mai interesant să te plimbi cu decapotabila din anii 60 decât cu minimorrisul sau alta mașina recenta) și chiar și un Chasing Cars like event - la care chiar mi-a parut rau ca nu am putut să ne dam jos, erau toate așezate pe un covor de iarba, arata foarte foarte plăcut.

Pe drum înapoi ne-am dat jos la Boca del Inferno, făcut glume proaste despre boca del verita, dar spectaculos locul. Mâncat un sandwich din care jumătate de pâine am pasat-o la porumbei, apoi pe final alergat să prindem următorul bus. Din care ne-am dat jos la catedrala unde e înmormântat Vasco da Gama și prin care am trecut și în fosta excursie. De cercetat arhiva personala pentru poze vechi. Monica s-a dus la MNAC-ul lor în care a văzut cool stuff, Andy Warhol etc. noi intre timp am vizitat turnul din Belem, interesant fără excese, pana la care am ajuns pe o alee foarte aproape de mare, foarte foarte frumoasa plina de oameni și răcoroasa. Într-un fel de lac din zona erau 3 tipi care își manevrau bărcile miniaturale cu vele. Interesant pentru ca nu aveau motoare, navigația se făcea ca în realitate, rotind panzele, deci e nevoie de cunoștințe de yachting.

Highpoint of he day: cele 15 minute pe Segway. Ușor de învățat să mergi pe el, foarte mișto de folosit în malluri sau alte suprafețe cât de cât plate.

De cautat greutatea lor pe undeva.

Ne-am urcat în alt autobus, ne-am întors pe alta ruta turistica, am văzut o casa care avea desenata pe toată fațada fata Amaliei Rodrigues (or something) - foarte foarte frumos. Plimbat prin cele 3-4 piete înlănțuite din centrul Lisabonei, mâncat salata de ton parca făcut poze noaptea pe lângă monumente, descoperit un fel de lift pe acolo foarte spectaculos.

Întors la hotel decis ca Moni și Cătă trebuie să profite de happy hour de la bistroul hotelului, ocazie cu care am descoperit cât de perfect era tot acolo dpdv estetic culori materiale mobila. Foarte plăcut, făcut glume proaste referitor la acvariul lor.

Ziua 3

Planul: plimbat cu autobuzul în Sintra.

8:30 dejunul, ca de obicei, am luat-o pe jos pana în piața x ca să luam biletele pentru autobuz. În final am luat varianta care făcea și turul castelului, dar nu lăsa decât 20 de minute pentru plimbat în orașul Sintra.

Pana s-a făcut ora de plecat cu autobuzul, am decis sa ne plimbam prin cartierul lor vechi, Bairro Alto. Ne-a plăcut mult, e un fel de Lipscani mult mai mare, locuit complet, foarte liniștit și fără câini și țigani. Pitoresc, umbros din cauza lățimilor mici de strada, foarte plăcut.

Sintra: o decizie buna în final, cred, în oraș mai erau ceva castelașe și clădiri vizitabile, dar judecând după castelul mare (o adunătura de stiluri destul de greu digerabila) n-a fost o mare tragedie ca nu le-am văzut.

Impresii din castelul mare: cămăruțe mici, paturi foarte mici, e evident ca erau foarte mici de înălțime comparativ cu media de acum, foarte multe înflorituri pe cm pătrat pe majoritatea obiectelor și pereților, și în final puțin dezamăgit pentru ca speram să fie dintr-o epoca mai veche mobilierul.

Turns out ca e ceva oarecum recent, secolul 19. Lucrul care m-a impresionat cel mai mult - poziția castelului, foarte greu de ajuns perpedes, cu o priveliște pana la mare de undeva de pe una dintre terase. Poze.

Am încercat să iau ceva de mâncat de pe acolo, n-am găsit decât niște snacksuri împachetate gen bio la prețuri destul de mari, dar n-am vrut să risc și am așteptat pana am ajuns în Sintra jos unde am luat un sandwich normal cu carne de vita foarte ațoasa și greu de mestecat.

Popasul următor: Cabo di Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale.

O priveliște incredibila și foarte mulți oameni. Am fost îndemnați destul de puternic de doamna ghid să mergem să ne luam niște certificate ca am ajuns acolo. Lol. Ok. Doamna ghid: o prezenta plăcuta pana când începea să vorbească, într-o nevoie acuta de lecții de dicție și texte învățate cât de cât informative. De o inutilitate crasă din punctul asta de vedere.

Pe drumul către Lisabona ne-am oprit încă o data în Cascais, dar de data asta într-un loc nou dat fiind ca centrul orașului fusese deblocat de alaltăieri. N-am apucat să stăm mai mult de 10 minute dar am făcut niște poze și ne-am uitat la turiștii care treceau pe lângă noi.

În final am fost dropati în Praha Do Comercio din nou, am decis să ne mai plimbam puțin pana la o terasa, încercând să trecem prin alte locuri decât cele prin care am trecut deja. Am reușit oarecum, dar terasa am găsit-o tot într-o zona pe care o știam. Luat somon la grătar, foarte bine făcut cu salata. Btw să nu uit, la masa de prânz de dinainte de Sintra, am mâncat salata de ton cu căpșuni. 

Înapoi la hotel pe o strada paralela cu Avenido de Liberdad, am ajuns tot la bistroul de la parterul blocului hotelului nostru, cel de care am fost foarte impresionat cu o zi înainte, în care Moni și Cătă și-au luat vin cu oferta aia.

Ziua 4

Oceanarium. Trezit la ora normala, 8:30, mic dejun identic cu cel de dinainte, cumva densitatea de oameni din restaurantul hotelului părea ca s-a triplat fata de prima zi.

Mic meeting la Cătă și Mădă în camera în care am stabilit ca noi mergem la muzeurile la care vroia să ajungă Moni, muzeul de fashion și design și cel de arta contemporana, urmând a ne întâlni cu ei mai apoi.

Am luat-o pe strada paralela cu Avenido de Liberdad, am ajuns la artera principal pietonala, cea care da în Praha do Comercio, acolo fiind și primul muzeu, Moni a intrat inauntru iar eu m-am plimbat vreo 20 de minute prin soare, în final oprindu-ma la o terasa de exact lângă muzeu, care "întâmplator" avea wifi apa și croissante. După încă vreo 20 de minute foarte relaxante, a ieșit și Moni și am plecat agale împreuna către cel de-al doilea muzeu. Bineînțeles ca am avut veșnica discuție despre cum să ajungem acolo, M dorind cu disperare să ma iau precis după Google Maps iar eu luându-ma ochiometric după harta. Am avut câștig de cauza și în circa 10 minute am ajuns. Foarte frig inauntru, aerele condiționate funcționau cu siguranța pentru ca pur și simplu n-am putut să stau în prima camera, dar în rest a fost acceptabil. Arta - puțină și destul de neremarcabila. Am văzut ceva picturi a-la-Mondrian care mi-au atras atenția și cam atât. Oricum 2 din cele 3 etaje erau închise. Bifat și asta, vorbit cu C și M, plecat către gura de metrou.

Întâlnit cu ei la San Sebastiao pe peron, am ajuns la stația cu oceanograful, luat-o pe jos către el, am recunoscut zonele în care am ajuns și acum o grămada de timp. Arhitectura moderna, unul din centrele corporatiste ale Lisabonei (nu era primul pe care l-am văzut) oameni foarte mulți pe la terasele din jur.

Ajungem la concluzia ca trebuie să mâncam înainte să ajungem la oceanograf, zis și făcut intrăm într-un restaurant de pe-acolo, care de fapt era o franciza (?) portugheza cu un stil foarte aparte dar foarte eficient de servire. Doar 2 feluri de mâncare, unul cu 15 cărnuri, celalalt cu 10, garnitura all-you-can-eat pe alese dintre un milion de variante. Carnea era adusă de câte unul care venea direct cu proțapul la masa, și se tăia direct acolo. Asta x 10, cu 10 tipuri de carne diferite, făcuta la rotisor, foarte foarte buna conform părerii noastre unanime. 

Ok oceanograf, frumos dar mai puțin spectaculos decât Valencia, am rămas cu imaginile pinguinilor care înotau și mâncau în viteza pe sub apa.

După oceanograf am plecat către mol, centrul Vasco da Gama. Mare și cu arhitectura structurala, ma întreb dacă nu e făcut tot de Calatrava, am pierdut vremea nițel prin magazinele de haine nu înainte să găsim o terasa exterioara și să ne odihnim cât de cât  Am luat o McBifarna, un sandwich de la McD dintr-o rețeta tradiționala a lor, neimpresionant dar ok. Ne-am despărțit după mol, C și M s-au dus către gara să ia bilete la trenul de maine către Porto, iar noi am plecat către zona de pe lângă hotel, să cautam terasa în care să ne luam cina. Foarte plăcut plimbatul cu Moni pe străduțe, o mulțime de oameni, chelneri agresivi, al 4 lea tip care îmi oferă hașiș sau iarba, găsit ceva în final, eu mi-am luat salata de pui, foarte mare, ok overall. Pe Cătă l-a podidit sângele pe nas pe final, probabil de la aerul foarte uscat din oraș. Ajuns înapoi la hotel, căzut în pat, pus ceasul să sune (nu în ordinea asta) la ora 6:45, next stop Porto.

Ziua 5 Porto

A trebuit să ne trezim foarte devreme spre deranjul unora, mai puțin al meu.

De fapt singura problema din punctul meu de vedere, destul de urata de fapt, a fost lipsa micului dejun. Pur și simplu ora de plecare a trenului a fost mult prea devreme ca să mai putem și manca la hotel. Am luat în schimb niște alune ziua de dinainte special pentru asta.

Ok trezit dimineața la 6:45, întâlnit cu Cătă și Mădă la 7:20 în hol, plecat în pas grăbit către metrou și către gara. Am ajuns în gara, am ochit un magazin cu merdenele și niște scaune și am cumpărat ceva de mâncare și cafele pentru toți în afară de mine, fuel for the road.

În vagon ne-a fost repartizat unul din cele 2 spatii de mijloc cu mese, s-a nimerit perfect pentru jucat UNO pentru care Cătă luase un pachet de joc cu o zi înainte. Una peste alta, cele 2 ore jumătate au trecut incredibil de repede pentru toți jucând chestia asta, un joc cu doza perfecta de haos în el ca fetele să câștige cât vor și toată lumea să fie foarte fericita.

Am ajuns în Porto, Cătălin a avut totul mapped out și am știut precis ce trebuie luat și de unde, drept urmare am ajuns într-un sightseeing bus foarte rapid. Am dat o tura destul de larga cu el, ne-am dat jos timp de o stație pe faleza ca să mergem și pe jos puțin, una peste alta n-a fost cea mai buna manevra a noastră pentru ca țărmul e stâncos, vremea foarte dubioasa, apa rece, oamenii putini. Totuși am remarcat grija cu care e amenajat spațiul și lipsa câinilor. Cat de multe chestii poți să faci când nu ai javre pândindu-te la colțuri! Jogging, cycling, sporturi de fapt. 

Am reluat traseul cu autobuzul după o jumătate de ora de la stația următoare și am stat inauntru pana am ajuns pe partea cealaltă, la vinarii. Aveam niște bilete de acces la 3 dintre ele pentru degustări, ceea ce era scopul major al călătoriei noastre în primul rând. După ceva rătăciri și nelămuriri cauzate de harta fizica care avea lacune coroborat cu faptul ca aplicațiile offline pe care le aveam nu conțineau vinăriile respective ca POIs, am nimerit la prima dintre ele, Quivedo.

Sala mare, încă vreo 10 turiști inauntru, am putut să gustam fiecare dintre noi câte un sortiment din cele 4, deci s-a potrivit perfect, toți am gustat din tot. Yey! Oferta de vinuri foarte buna, am fost foarte tentați să luăm direct de acolo ce vroiam să luam, dar dintr-un acces de ințelepciune, am decis ca poate ar fi mai bine să le vedem și pe restul înainte să facem pasul asta. Zis și făcut, am ajuns la a doua, Khrons. Acolo un mic fail doamna care aștepta acolo nu a avut chef să ne ofere vinuri la degustat pe motiv ca tocmai plecaseră (sau urmau să vina) vreo 10 inși mai importanți decât noi, deci na, să așteptam încă 2-3 ore. Right. Next, Cockburns. Mult mai bine aici, am putut să degustam pe o banca 2 vinuri fiecare, iar fata foarte simpatica de la recepție ne-a și povestit puțin despre vinurile pe care urma să le degustam. Într-un final ne-am întors tot la Oviedo pentru cumpărat, am luat 2 seturi de sticluțe mici de cațe 4, unul pentru noi altul de făcut cadou, și 2 sticle mari pentru Moni de storat în frigider.

Plecat cu sticlele după noi către centru, pe drum am găsit un Subway, la care a trebuit să ne oprim întrucât eram lihniți, am oprit de asemeni la locul în care cu 15 ani înainte îmi făceam una dintre singurele poze pe care le am din prima mea excursie în afara tarii și într-un final, după un sprint pe un set de scări foarte lung către vârful dealului cu sticlele de vin după noi, am ajuns la gura de metrou de la care plecasem inițial. Înapoi în gara, tren, Uno, Lisabona. De remarcat ca trenul ajunge la niște viteze fantastice, 210-220 km pe ora, n-am fi știut pentru ca inauntru nu se simte nimic, dar era un panou cu informații undeva deasupra ușii de intrare în vagon.

Odată ajunși înapoi în Lisabona am mers direct la restaurantul pe care l-am ochit cu 2 seri înainte, Rubro. Prețuri la fel ca pe la terase dar atmosfera și bucătărie foarte stilata de 2 nivele mai sus. Comandat duck megret, plăcut foarte mult. A fost și un platou cu brânzeturi iberice ca aperitiv, perfect ca și cantitate pentru toți 4, foarte bune și ele. Ne-am promis ca o să ajungem și în ziua următoare acolo, pur și simplu, combinația locație-prețuri-bucătărie, e atât de câștigătoare încât nu poate fi ignorata. Pe final am trecut iar pe la bistro, Chutneys bistro, pentru un pahar de vin/ cheesecake și terminarea jocului de Uno din tren. La un moment dat am făcut îndeajuns de mult zgomot încât tipa de la counter (destul de antipatica tbh) s- a apucat să lovească în vasele/gheata din fata ei foarte tare ca să ne semnaleze lucrul asta. Nu mi s-a părut ca făceam ATÂT zgomot, dar na, poate sunt subiectiv. Camera de hotel - dormit.

Ultima zi

Chill asta a fost ideea, lumea s-a trezit mai târziu, în afară de mine care m-am trezit mai devreme. Am ajuns la micul dejun la 8 și ceva, a fost plăcut pentru ca am putut să fac mai multe ture de mâncare, mai puțină lume în sala și some me and my phone time. Am luat foarte multe fructe inițial, vreo 4 felii de ananas, kiwi și portocale, apoi the usual. Terminat mic dejun ieșit la bulevard pe o banca ascultat niște muzica singur apoi întâlnit cu restul lumii înapoi în sala de mic dejun. Nu știu, sala aia de mic dejun pare să fie chintesența vacantei pentru mine.

Fetele au vrut la celalalt mall al Lisabonei, Colombo, noi n-am prea avut de ales, prefiguram statul la o terasa vreme de 2 ore cu telefoanele pe net.

N-a fost chiar așa, în vreme ce fetele iși vedeau de treaba lor, la fel am făcut și noi, am trecut prin FNAC, Diverta lor care are un pic alte proporții și are mult mai mult succes decât D. Secțiunea de electronice lua jumătate de magazin, o parte mare repartizata jucăriilor (cool, Lego, MTG, Disney). Apropos, mi-a plăcut destul de mult seria Lego Architect. Am văzut opera din Sidney, turnul din Seattle, etc. Se pare ca celor de la Lego le merge foarte bine reprofilați pe collecting în loc de pur și simplu jocuri).

Au și o porțiune de instrumente muzicale ieftine, cabluri de chitara, pene, etc. E clar ca totul merge împreuna, "sinergie" lalala. Am văzut un GoPro, faptul ca poate fi băgat în apa m-a făcut să îmi semidoresc și eu unul, și un TV4k de 2m diagonala și 35k euros preț. Spectaculos dar...

Am trecut și pe la ToysRUs, un fel de Real mai mic cu jucării. Aș fi putut să omor pe cineva când aveam 10 ani pentru un mini Audi de jucărie cu pedale (costa 150 de euro).

De mâncat am făcut asta la Hamburgology, lumea se îngrămădea major acolo; imaginea e ceva foarte contemporan web-like, foarte curat și simplu cu o tenta eco obligatorie bineînțeles. Ffwd, hamburgerii foarte buni, am luat varianta cu ciuperci și chips, fără pâine. Vreo 50 de sortimente de hamburgeri, doar unul cu pâine.

Ne-am întors la hotel cu gândul să mâncam în același loc ca ziua trecuta, dar n-am reușit, ora de deschidere pentru cina era 7:30. Ciudat dar asta e.

Am fost "nevoiți" să mergem în bistroul de la parterul hotelului nostru, și cu ocazia asta am descoperit ca aveam mâncare foarte buna foarte aproape.

Toată lumea a fost impresionata de ce am primit, luat bagajele de la hotel și către autobuz și aeroport.

Ca de obicei primul loc care începe să iți aducă aminte de Romania e mulțimea de la poarta aeroportului. Meh. Remarcat nenea din dreapta locului meu care era un yogin vegetarian sau ceva similar, pantaloni bufanți, un fel de mătănii pe mana, chel cu barba, un fel de pantaloni bufanți foarte vama veche like, și cei mai ciudați pantofi pe care i-am văzut, un fel de opinci de piele cutate în partea de sus. Am remarcat tacâmurile de metal, nu prea pricep de ce nu iți dau voie cu cuțite în avion din moment ce ți le dau direct acolo.

Inca ceva, yoghinul meu avea o sticla de 1 l de apa cu el, parca nu era voie cu așa ceva?

Home sweet home, yey!

Toate pozele:
http://www.flickr.com/photos/77725147@N04/sets/72157635426171781/