carul de stele parca

in decursul vizitei pe care am facut-o la parintii monicai de craciun am trecut si pe la cofetaria fiicei lui cartu din mijlocul craiovei. Pentru ca era o idee mai special m-am trezit judecand establishmentul pe-acolo si una peste alta mi se pare demn de amintit peste negura vremii:

Practic desenat intr-o singura culoare, bej. S-ar putea sa nu fie bej, eu sunt discromat. In sfarsit, o culoare palida, pastelata, care ar trebui sa arate bine in combinatie cu alte culori. Doar ca aici nu erau alte culori, deci - ca invitat - esti obligat sa iti placa culoarea aia. Singura varianta posibila ar mai fi fost negrul plasmelor samsung de acolo, dar negrul nefiind o culoare per se.. oh well. Bej.

Spatiu destul de mic, cam cat 2 sufragerii de-ale mele, un stalp bej, un brad bej o vitrina cu prajituri bej si o vanzatoare (?) care era imbracata in clasicul blugi mulati plus top negru. Daca ar fi fost vara, ar fi avut buricul descoperit, dar ovarele probabil.. lalala.

Interior foarte bogat in decoratiuni bej, aminteau foarte bine de interioarele cofetariilor de pe vremea lui ceasca. Exact genul ala de scaune, vezi poza de mai jos! dar nu albe, ci bej. Perdele bej, pardoseala bej.

<poza numarul doi>

In fine, una peste alta, bej all over, inflorituri si decoratiuni destul de multe, o vanzatoare care nu se potrivea deloc profilului, lipsa contrastului, materialelele reci si lipsa cu desavarsire din partea gazdelor a  necesitatii unei lumini calde intr-un loc in care intimitatea aduce clientii mi-au provocat sentimentul ca domnul antrenor i-a facut un moft fiicei care vroia si ea saraca sa aibe o firma ceva. There you go.

Toate astea ar fi fost bune daca preturile prajiturilor ar fi motivat calitatea lor desavarsita, insa drept sa spun, au fost mediocre/proaste. Foarte mari in schimb, in mod evident calitatea s-a vrut a fi diluata in cantitate.

Ma rog, overall la sfarsit am avut senzatia ca as putea sa am fara probleme un job de decorat cofetarii, chiar asa, discromat.

Aaaa, si inca ceva, mi-am adus aminte de cartea care nu mai stiu cum se numeste pe care am citit-o acum un an doi, cu tipul foarte funny care a fost angajat sa inceapa o afacere cu ceai in paris (parca) si la final si-a deschis el afacerea cu noua lui prietena indianca. Pacat ca nu ii mai stiu numele cartii. Meh.

LE: Am aflat: A Year in the Merde